Era toamnă cînd am fost la Galaţi. Ca în multe alte oraşe, şi în acesta, sus, în blocuri, locuiesc oameni iar jos, sub frunze, sub maşini, trăiesc cîini. In general, oamenii se inteleg straşnic cu cîinii, şi le place să se întîlnească. Aşa am cunoscut-o pe Malamuta, “o căţea mare, cu spatele cît o şosea cu patru benzi” zicea C. în timp ce se dadea cu ambele mîini pe spinarea ei ciocolatie. Malamuta e veselă şi merge oriunde cu tine între bloc şi garaje. Malamuta e in stare sa mănînce continuu, din simpatie pentru oameni : îi e jenă să refuze, deşi pare să fie deja sătulă de acu un an. Are şi un prieten- pe Piticot, sau Piticanie – un ciine mic, căruia i-au construit o vilă în parcare – o anvelopă cu acoperiş în doua pante, din placaj. Malamuta nu ar încapea înauntru nici într-o mie de ani, se întilnesc doar afară.
/R
e fain desenul ;ar trebui sa-l ‘printez’ si sa i-l arat si “persoanei”in cauza;e celebra ,ce mai!