Sosirea marchizului Corcoran

(O scenă care este contrapunctul contraceptiv al scenei anterioare. Locul de desfăşurare este  grădina de vară a familiei Mockinborough. Alaiul tocmai s-a întors de la balul dat în fiecare vară de prinţesa Joujoubec. Toată lumea aşteaptă sosirea marchizului Corcoran, după toate aparenţele, un personaj foarte însemnat. El are şi un nepot, Herbert Sclifositul, care va fi din fericire absent. Multă veselie.)

HENRY DE MOCKINBOROUGH:  Bine-am venit! Să ne facem dară comozi, la umbra acestor umbreluţe umbroase! Hahaha! Ca întotdeauna balul prinţesei Joujoubec a fost excelent. Nu pot să spun că nu m-am distrat de minune.  Dar nici că m-am distrat peste măsură. Balurile, întrunirile astea, dansante,… muzicale, sînt mai mult pentru tineret. Eu am preferat cîteva pipe în compania celui mai bun prieten al meu, ducele Montmorency. Altădată beam amîndoi pînă cădeam sub masă. Acum sînt totuşi un domn bătrîn, am şi eu o barbă albă, nu mă mai pretez…
LUCINDA: Tătuţule, te rog, nu mai vorbi aşa, eşti încă foarte tînăr!
HENRY DE MOCKINBOROUGH(glumeţ): Aşa o fi, fiica mea, dacă spui tu…Totuşi mama ta nu prea pare să fie de acord cu această afirmaţie, nu-i aşa, Celia?
LADY MOCKINBOROUGH: O, Henry, dacă ar fi să fie după mine, eu am susţinut întotdeauna că ai o minte, nu de tînăr, ci de bebeluş!
HENRY DE MOCKINBOROUGH: E foarte drăguţ din partea ta că spui aşa ceva, Celia, şi drept să-ţi spun, cînd te aud vorbind atît de drăguţ, invidiez obiceiul acela barbar despre care am citit azi-dimineaţă în East European Review, unde se spunea că bărbaţii din nu ştiu ce populaţie aborigenă de pe-acolo pun mîna pe  făcăleţ cînd îşi aud nevestele dîndu-şi prea tare cu părerea, şi ştii uneori, mă întreb, oare la ce bune toate aceste maniere şi etichete, dacă funcţionalitatea lor e nulă?  Mă refer, aici, desigur, la raporturile conjugale…
LADY MOCKINBOROUGH: O, Henry, nu mai vorbi aşa, nici măcar în glumă, simt cum mă trec toate apele!
HENRY DE MOCKINBOROUGH: Atunci, dragă, nici tu nu mă mai contrazice altădată. Darling, nu fii supărată pe mine. Uite, în East Europe, citeam azi pe veceu, oamenii nu stau atîta la poveşti ca noi. Dacă au o mică neînţelegere, una, două, se căsăpesc, şi cine cîştigă, salutare şi-un praz verde, înseamnă că a avut dreptate. Simplu.
LADY MOCKINBOROUGH: Şi ce au aborigenii ăia cu noi, Henry? Ştii doar că te iubesc. Am avut parte de o viaţă  plină de împliniri, şi pozitive, şi negative. Nu ni s-a întîmplat nimic deosebit pînă în prezent, slavă Domnului. Avem o casă frumoasă, un labrador pe nume Făgăraş, un lacheu jugănit, o maimuţă ucigaşă, şi nu în ultimul rînd, o fată frumoasă care se numeşte Lucinda. Mîine, poimîine, fata asta o să se mărite cu cineva, şi ea nici nu s-a hotărît încă!
HENRY DE MOCKINBOROUGH: Fiica ta, din cîte am văzut eu, are o flebeţe pentru tînărul Jujubec,…, nu-i aşa, Lucinda? Am avut impresia că vă iubiţi…dacă am surprins bine fenomenul…
LUCINDA: Nu prea serios, tătuţule…şi cu  prea multe întreruperi…În palatul Joujoubec nu mai găseşti unghere goale în ziua balului.
HENRY DE MOCKINBOROUGH: Tînărul Jujubec îmi este foarte simpatic. Îmi aminteşte mult de mine, cînd eram june, şi tocmai de aceea, ţi-aş recomanda fiica mea, să îl eviţi…
LADY MOCKINBOROUGH: Mie mi se pare o partidă foarte bună. Ştiai că Joujoubecii au şi ei o căţea-labrador, pe nume Paloma? Dacă ei ar fi de acord am putea să facem o nuntă comună, şi l-am cununa şi pe Făgăraş, odată cu Lucinda!
HENRY DE MOCKINBOROUGH: Din păcate, darling, mă tem că planul tău, aşa idealist cum este, rămîne totuşi irealizabil… Nu am rostit vorbe deşarte, cînd am spus că tînărul Jujubec îmi aminteşte foarte mult de mine. Seamănă foarte mult cu mine, şi dacă nu mă înşel, este posibil să fie chiar fiul meu… Acum douăzeci de ani, cuprins de poftele cărnii şi ispitit de nurii generoşi ai prinţesei, am fost unealta păcatului, în chiar pivniţa palatului Joujoubec. Nu am găsit puterea să mărturisesc nimănui pînă acum această faptă. Celia, iartă-mă. Lucinda, tînărul Jujubec este fratele tău.
LUCINDA: Ah!
LADY MOCKINBOROUGH: Nu te speria fiica mea, pentru mine rătăcirea tatălui tău nu a fost un secret. Am aflat imediat tot ce s-a întîmplat de la d-na Luiza, care era fosta mea guvernantă şi mă iubea foarte mult, şi mi-am jurat să nu mă las pînă cînd nu voi răzbuna această pată pe onoarea familiei! Apoi, nu peste multă vreme, l-am sedus pe lacheul tatălui tău, iar din dragostea noastră te-ai născut tu! Aşa că dacă doreşti, eşti liberă să te căsătoreşti cu tînărul Jujubec. Nu este fratele tău.
LUCINDA: Dar, mamă, mie nu-mi place de tînărul Jujubec, mie-mi place de marchizul Corcoran! Cum ai putut să faci aşa ceva?
LADY MOCKINBOROUGH: N-aveam de unde să ştiu, scumpete,… să nu fi supărată, doar ştii că am făcut-o pentru tine, ca măcar tu să fii fericită!
HENRY DE MOCKINBOROUGH: Dacă tot te-ai apucat să-i faci aceste destăinuiri Lucindei, cred că ar fi bine să ştie şi restul… Fiica mea, trădarea mamei tale nu m-a lăsat rece, şi,nerăbdînd să fiu atît de groaznic umilit în propria mea casă, am ordonat jugănirea nefericitului lacheu. Este vorba de unicul nostru lacheu, de Klaus. Am socotit că l-am pedepsit cu vîrf şi îndesat şi nu l-am mai concediat. Ar fi însemnat în fond,  să-l arunc pe drumuri pe tatăl propriei mele fiice! Nu aş fi putut face aşa ceva. Da, Lucinda, Lacheul Jugănit este tatăl tău.
LACHEUL JUGĂNIT(apare cu lacrimi în ochi): Fiica mea!
LUCINDA(emoţionată): Tată, tu eşti tătuţul meu drag! De ce nu mi-ai spus adevărul?
LACHEUL JUGĂNIT(slugarnic): Am venit să schimb scrumiera…
HENRY DE MOCKINBOROUGH: Mulţumesc, Klaus! Ce se aude cu marchizul Corcoran? Era vorba să vină de o oră, deja!
LACHEUL JUGĂNIT: Dar a venit! V-a adus şi un cadou, o splendidă pereche de urechi malaieze, poate e sub pat…
MARCHIZUL CORCORAN (iesind de sub pat) : Ah, cucu bau, cucu bau! Iată-mă, scumpi prieteni, iată-mă din nou in mijlocul vostru!

                          

 

                                             Cat Power -Nude as the News
(adica Chan Marshall -acompaniata la baterie de Steve Shelley, iar cîntecul e al lui Bill Callahan -Smog)

/C