Ce se întîmplă dacă vacanţa mare durează doar o săptămînă, şi în plus, eşti expus aproape zilnic unor discursuri îndoielnice despre lupta de clasă ?
Inseamnă că ai nimerit prost şi nu-ţi rămîne decît sa faci ca the Dude Lebowski: iei o poziţie fals relaxată în scaunul în care te afli, iţi pui ochelarii de soare şi te faci că iei distanţă: “This agression will not stand, man!” … or whatever… Grenada cu care am dat în ei a fost fireşte imaginară.
Ca să nu lungim suspansul, în săptămîna cu pricina am fost în Franţa, scaunul din poveste a fost un scaun de cinema, iar lupta de clasă a fost tema subliminală a festivalului de film documentar de la Lussas.
Ca să fie clar de la început, nu am văzut toate filmele, dar din cîte am văzut, vrem sa punem deoparte cîteva personaje, care s-au detaşat de :
….hoarda de ideologi de salon, flaşnetari marxişti după ureche, falşi detractori ai proprietăţii, denunţători ai imperialismului american – frustraţi că franceza nu mai e o limbă de circulaţie universală, altermondialişti în 4×4, eshibiţionişti expunîndu-şi fundul gol din maimuţăreală pentru cei goi şi umili ….Huuuuuuhaaaaa !
Ziceam să reţinem cîteva nume care s-au detaşat din fundal… prin simplul fapt că au făcut filme despre oameni. Deci, mulţumiri şi aplauze pentru subversivitatea prin poezie şi seriozitate :
Susanna Helke, Virpi Suutari (Finlanda) – The Idle Ones, White Sky, War şi Spring
Dan Alexe (român din Belgia) – Cabală la Kabul (fragmente aici: 1, 2, 3). Un interviu foarte interesant luat de Iulia Blaga despre acest film aici.
René Vautier (Franta) – Afrique 50 şi un film despre Afrique 50, Le petit blanc à la camera rouge realizat de Richard Hamon (2007)
La categoria varză, grenada noastră specială goes to:
Una aruncată cu boltă pentru atelierul « Cut (Coupez !) » în care s-a vorbit foarte puţin despre tehnică, dar mult despre America criminală şi lupta de clasă. Acest atelier despre tehnici de articulare şi construcţie a planurilor în filmele documentare, în care trebuia să aflăm despre «short cuts » şi « jump cuts »… s-a exersat pentru început pe secvenţe din Bowling for Columbine (Michael Moore, 2002), apoi pe secvenţe din Le Fond de l’Air est Rouge (Chris Marker, 1977), iar seara s-a încheiat en beauté cu La Nouvelle Babylone, (Kosintsev şi Trauberg, 1929), proiectat cap coadă, un film sovietic despre Comuna din Paris (does it ring a bell for you too ?).
Una cu sete pentru Necessaire(s) Territoire(s) de Benoit Perraud, 2006, un documentar caraghios despre squat (instalare ilegală a unor persoane în clădiri nelocuite), situaţii alese cu tembelism, filmat super-prost, enervant, hilar. Realizatorul însuşi, un soi de d-l Goe. Bang!
Una plictisită rău dar fară milă, pentru The cycles of the mental machine de Jacqueline Caux, 2006, un documentar care s-a vrut despre muzica tehno la Detroit, a început cu blues şi gospel la Detroit şi s-a terminat cu o plimbare în maşină printr-un cartier de vile, împreună cu un tip care afirma că « la baza oricărei proprietăţi se afla o crimă contra umanităţii ». Aaa, da, şi parcă fondul sonor era la un moment dat ceva tehno. In ultimul moment ne vine ideea să oferim grenada (cu cuiul scos) doamnei regizoare ca să-şi bombardeze la alegere, casa, maşina proprietate personală sau, de ce nu, her own mental machine.
YO HO !
The 3rd Base – Gas Face
/Roza & Corcoran
