Mergem sa mîncăm la Johnny Rockets, zice frate-meu. La fast-food adică, zic eu. Nu, zice el, e restaurant, atîta că nu e cu feţe de masa. E popular.
La intrare ne-a întîmpinat un angajat, bună seara, cîte persoane, etc, si ne-a dat si cîte o fisă la fiecare, pentru muzică. Îmi zisese frate-meu ca aşa primesc toţi clienţii, din partea casei, dar cînd am mai avut şi fisa în mînă, mi s-a lărgit zîmbetul pe faţă.
Ne-am aşezat pe banchetele roşii lucioase şi am ales – el un sandviş cu pui, eu un hot dog ca să vad cum e la mama lui, plus fiecare cîte un suc în pahar mare, la juma de kil, cu un guler zornăitor de cuburi de gheaţă. Sandvişul lui nu era o chiflă cu o chestie spongioasă la mijloc cum mai văzusem eu la MacDo, ci o friptură de pui la grătar, un castravete murat d’ăla fălos, ca la mama acasă şi sos. Totul într-o chiflă, e drept, dar chifla era căscată la 180 de grade pe farfurie, de parcă nici ea nu s-ar fi aşteptat la atîta conţinut dintr-un foc. Hot dogul meu era ca alea de le ştiam numai că era mai bun la gust si avea muştar, ketchup si nişte terci bunişor de castraveciori muraţi pe lîngă.
Înainte sa ne aducă mîncarea, fata care servea ne-a adus farfurioare pe care a desenat cu ştuţul de la ketchup cîte o figura zîmbitoare, adică un smiley, în fiecare. După aia a mai venit o tură să ne întrebe daca totul e ok şi s-a mai interesat încă odată daca totul e ok si dacă nu cumva mai dorim ceva, inclusiv la sfîrşit, cînd am plătit.
Era plăcut şi m-am prins şi de ce – muzica era ceea ce alegeau clienţii, fiecare la micul tonomat de la masa lui. Oldies but goldies, aşa că nu mi-a venit să sar de pe scaun după cinci minute cu crenvuştu’n gît, numa’ să nu mai aud şi să eliberez ringul la consumaţie.
Eu am ales Papa’s got a brand new bag, şi i-a şi venit rîndul cit am stat acolo. Era curat lună, iar la mese erau ori cupluri ori familii cu copii. Fetele şi băieţii care serveau se răsuceau pe călcîie şi circulau rapid între clienţi, asta pînă cînd cineva nimerea să aleagă la tonomat fix melodia localului, şi atunci lăsau toţi baltă treaba şi trăgeau un dans grupa întîi. Mi-a zis frate-meu că făceau chestia asta şi la comandă, dacă era ziua cuiva şi voiai să-i faci o surpriză. Şi daca îi plăteai, bineînţeles.
James Brown, Papa’s got a brand new bag
/Roza
Rozalio: De dimineata imi tot storc creierii sa-ti zic si eu o rautate, dar n-am nici o idee. Recunoaste ca si pt rautaciuni tb inspiratie, tb o stare de spirit, nu poti sa te arunci asa fara pregatire. Si ma tem ca orice ti-as spune, o sa gasesti tu raspuns imediat. Da, asta e: prea ai tu raspunsuri la toate, prea zici tu cite ceva atuncea cind zici, trosc-pleosc, netam-nesam si hodoronc-tronc!
@Michi : hai ma, afara, sa discutam.