* N-am văzut încă Avatar, pentru că am mîngîiat bila magică şi ea mi-a prezis că probabil în cinci ani o să îl văd în avion, în drum spre Ulan Bator sau Tago Mago. Atunci singurii din avion care nu l-am văzut, o să fim eu şi o batrînică mongolă oarbă, care se întoarce acasă la calul ei, Bator. Ceilalţi pasageri vor protesta jigniţi că se dă această vechitură, cînd au ieşit deja spectaculoasele spărgătoare-de-buzunare Robofart şi Gargarotron. Pe lîngă ele Avatar va fi ca o rudă cu hainele roase de molii şi urît-mirositoare. Şi totuşi eu, legat cu centura în scaunul de forţă, n-o să am de ales şi o să-l urmăresc de la cap la coadă, ca să descopăr exasperat că e un film prost cu bulbuci. Aşa va fi, am spus, şi sînt deja plictisit. Vreau să cer scutire.
* Miercurea trecută l-am revăzut pe Valeri Gergiev la Palais des Beaux-Arts. De data asta a venit împreună cu Orchestra Mariinski, al cărei director muzical-administrativ-om-bun-la-toate este. Au cîntat uvertura la fantezia Romeo şi Julieta de Ceaikovski, simfonia a doua de Borodin, şi Şeherazada lui Rimski-Korsakov. Orchestra a sunat foarte bine, a fost un concert foarte reuşit. Mai putin Borodin care a fost o supă groasă in care colcăiau guguloaie de intenţii melodice, nu destul de bine conturate ca să o apuce într-o direcţie. Rămîneau la răspîntie, acolo se puneau în fund, şi se scărpinau multă vreme, cu perseverenţa interesată a căţeilor puricoşi. Am înţeles că e un clasic, şi chiar dacă e ultraplictisitor trebuie să-l mai cîntăm, măcar din respect, dar nu-s de acord. Cred că respectul omoară (asta ar trebui să se scrie pe cărţi şi pe CD-uri -cu litere negre, ca pe pachetele de tigari). Trebuie să tragem apa, şi să ascultăm în locul lor băieţi vii, cu idei proaspete: Kasperski şi Kasparov şi toţi ceilalţi de altfel, băieţi de viitor.
* In we am fost la Barcelona, dar n-am văzut oraşul decît din maşină, la dus şi la întors. Ne-am văzut prietenii, mulţi copii prin jur, lucru care de la un punct încolo se transformă într-o probă de tortură distractivă. Trupe de pisici misunau pe terasele caselor de lîngă Spitalul San Pau. Era soare, şi ele se plimbau leneşe pe balustradele albe şi pe acoperişurile ondulate. Aş mai fi rămas pe-acolo încă două luni. Orizontul larg, cer albastru, cît vezi cu ochii –desi erau vreo 8-10 grade totusi lumea se plîngea că e o iarnă friguroasă. Cînd am ajuns aici, cerul era gri şi închis – o lume văzută de un animal care hibernează într-un bîrlog. Unul căruia i se lipesc pleoapele de somn. Incet-încet orizontul se îngustează, şi se înlacrameaza si dup-aia intră în pauza de inventar. Si am uitat să menţionez palmierii – pe bulevarde , în curţi, şi pe terase–şi bătrînii din patio cu trabucul între deşte şi paharul de Zurbaran în faţă.
I’ve sold my car, thrown in my job, I’m 34 years old
I think it’s time I saw the world, and not Australia
I’ve sold my car thrown in my job I’m 34 years old
I think it’s time I saw the world coz I hate the cold and rain and grey
I’m going to Spain
Cousin Norman had a real fine time last year
He said it doesn’t rain
I hope I can quickly learn the language yeah
And the factory floor presented me with some tapes of Elton John
I hope it might keep me company but I hate the goo- goo-goo-goodbyes
My mother cried last Friday night
When I said that I’ll be gone
She packed it up, and then cashed in her premium bonds

